Un nou proiect de energie regenerabilă în județul Prahova

Autori:

Atlantis România, parte a holdingului elvețian AG Group, va construi la Puchenii Mari (județul Prahova) o centrală electrică fotovoltaică cu o capacitate de 42 MW, pe un teren cu o suprafață de 48,7 ha aflat deja in proprietatea companiei. Valoarea investiției se ridică la peste 50 de milioane de euro.

La sfârșitul lunii februarie 2023, Atlantis România a primit avizul tehnic de racordare a centralei la rețeaua electrică națională, în urma unei proceduri care a durat mai bine de un an, fiind astfel reglementate condițiile tehnice de conectare și operare ale viitorului producător de energie verde. Lucrările de proiectare și dezvoltare a parcului fotovoltaic se realizează cu firme autohtone, unii dintre partenerii comerciali fiind chiar societăți prahovene.

„Dorim să dezvoltăm un proiect sustenabil, integrat in obiectivele programelor europene de tranziție la energia verde și suntem interesați să implementăm soluții și tehnologii prietenoase cu mediul, inclusiv în ceea ce privește capacitățile de stocare”, a declarat Mioara Iofciulescu, Managing Director în cadrul companiei.

Grupul Atlantis este prezent în România încă din anul 2006, când a demarat achiziția a peste 370 de hectare de teren în județele: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Călărași și Constanța, pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare, logistice și industriale. (C.Ș.)

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed