Trump acuză ”stânga radicală” de complicitate la asasinarea lui Kirk

Autori:

Președintele american Donald Trump a acuzat discursurile „stângii radicale” că ar fi alimentat climatul de ură ce a dus la asasinarea prin împușcare a aliatului său apropiat, Charlie Kirk, pe care l-a descris drept „martir al adevărului și libertății”.

Podcasterul conservator, cunoscut ca voce a tinerilor susținători ai lui Trump, a fost ucis miercuri în timpul unei întâlniri publice desfășurate pe campusul Universității Utah Valley, în vestul Statelor Unite. Atacatorul nu a fost încă identificat, iar motivele sale rămân necunoscute, notează AFP.

„De ani de zile, stânga radicală compară oameni excepționali precum Charlie cu naziștii și cu cei mai abominabili criminali. Această retorică este direct responsabilă de terorismul pe care îl vedem acum și trebuie să înceteze imediat”, a afirmat Trump într-un mesaj video postat pe Truth Social. El a promis că administrația sa „va găsi și va trage la răspundere nu doar autorii, ci și organizațiile care i-au finanțat și susținut”.

Moartea lui Kirk, confirmată chiar de președinte la câteva ore după atac, a provocat reacții în lanț în tabăra republicană, mulți dintre apropiații săi calificându-l drept „martir căzut în apărarea valorilor creștine și conservatoare”.

Poliția federală a anunțat inițial reținerea unui suspect, eliberat ulterior în cursul aceleiași zile. Conform anchetatorilor, atacatorul – un bărbat îmbrăcat în negru – ar fi tras un singur glonț de pe acoperișul unei clădiri din campus, țintindu-l direct pe Kirk. Guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox, a declarat fără echivoc că este vorba despre „un asasinat politic”.

Momentul tragediei a fost surprins de camerele telefoanelor mobile: în imagini se vede cum Kirk, lovit în gât, cade de pe scaun, în timp ce publicul intră în panică. Universitatea Utah Valley a confirmat oficial incidentul pe platforma X, precizând că victima a fost evacuată de gărzi de corp.

Reacții de condamnare au venit și din partea liderilor democrați. Fosta candidată la Casa Albă, Kamala Harris, a declarat că „violența politică nu are ce căuta în America”. Joe Biden, Barack Obama, Bernie Sanders și guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, au transmis la rândul lor apeluri ferme pentru încetarea imediată a acestui tip de atacuri.

Martorii oculari au relatat momente de groază. Fostul congresman Jason Chaffetz a povestit pentru Fox News că Kirk răspundea la o întrebare din public atunci când s-a auzit împușcătura. O participantă, Sophie Anderson, a declarat pentru Daily Mail că se afla la doar 30 de metri: „A fost împușcat în gât și s-a prăbușit. Era numai sânge”.

Originar din suburbia orașului Chicago, Charlie Kirk, tată a doi copii și militant creștin, a renunțat la studii pentru a se dedica activismului. În 2012 a fondat Turning Point USA, organizație care a ajuns să domine scena tineretului conservator american și a mobilizat inclusiv participanți la manifestația din 6 ianuarie 2021, soldată cu invadarea Capitoliului.

Cu 6,9 milioane de urmăritori pe Instagram și 3,8 milioane pe YouTube, Kirk devenise unul dintre cei mai influenți comunicatori conservatori, resursă strategică pentru Donald Trump în atragerea electoratului tânăr și în promovarea unei viziuni ultratradiționale asupra familiei.

În semn de omagiu, Trump a dispus coborârea steagurilor americane în bernă.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed