Negocierile comerciale dintre Statele Unite și India înregistrează progrese, iar un acord ar putea fi finalizat în curând, a declarat luni secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, în contextul în care ambele părți încearcă să încheie discuțiile înainte de termenul limită din luna iulie.
„Ar trebui să vă așteptați la un acord între Statele Unite și India într-un viitor nu foarte îndepărtat, pentru că cred că am găsit o formulă care funcționează cu adevărat pentru ambele țări”, a afirmat Lutnick la summitul anual al Forumului Parteneriatului Strategic SUA–India, desfășurat la Washington.
Ulterior, Lutnick a postat un scurt videoclip cu declarațiile sale pe platforma socială X, spunând: „Avem o relație excelentă între cele două țări. Sunt optimist în privința unui acord comercial care să aducă beneficii ambelor națiuni.”
Reuters relatase anterior că administrația Trump ceruse partenerilor comerciali să trimită cele mai bune oferte până miercuri, în condițiile în care oficialii americani urmăresc să finalizeze mai multe acorduri comerciale înainte de termenul limită autoimpus din 9 iulie.
Ministerul Comerțului din India a refuzat să comenteze asupra calendarului negocierilor.
Totuși, Rajesh Agrawal, negociatorul-șef al Indiei pentru discuțiile cu SUA, a declarat săptămâna trecută că tratativele dintre cele două țări „decurg bine” și că se așteaptă în curând un „rezultat favorabil”.
O delegație comercială a SUA este programată să viziteze New Delhi în perioada 5–6 iunie pentru discuții suplimentare.
O echipă indiană a fost deja la Washington în aprilie, iar ministrul Comerțului, Piyush Goyal, a efectuat și el o vizită luna trecută pentru a impulsiona tratativele.
Lutnick a afirmat că Washingtonul urmărește reducerea tarifelor vamale, în special pentru produsele agricole, acces mai larg pe piață pentru firmele americane și achiziții sporite de echipamente de apărare, în scopul diminuării deficitului comercial cu India.
În schimb, SUA este pregătită să extindă accesul exporturilor indiene pe piața americană.
„India este o țară foarte protecționistă”, a subliniat el, menționând tarife de până la 100% pentru unele produse.
„Ne dorim ca firmele noastre să aibă acces rezonabil la piață.”
Lutnick a adăugat că relațiile strânse dintre președintele Donald Trump și prim-ministrul Narendra Modi contribuie la facilitarea negocierilor.











