Comisia bancară a Senatului Statelor Unite a aprobat miercuri, printr-un vot strâns – 13 la 11, pe linii partizane – nominalizarea lui Stephen Miran ca guvernator al Rezervei Federale, transmite CNBC. Propunerea a fost înaintată de președintele Donald Trump.
Urmează ca plenul Senatului să ia o decizie finală, în condițiile în care boardul Fed se pregătește să dezbată săptămâna viitoare o posibilă reducere a dobânzilor, măsură cerută insistent de Casa Albă.
Miran, care conduce în prezent Consiliul Consilierilor Economici, ar urma să ocupe funcția rămasă liberă după retragerea inexplicabilă a Adrianei Kugler. Mandatul său interimar s-ar întinde până la 31 ianuarie, data la care ar fi expirat mandatul lui Kugler.
Nominalizarea vine pe fondul unei dispute juridice aprinse: un judecător federal din Washington a suspendat provizoriu decizia lui Trump de a o revoca pe guvernatoarea Lisa Cook, acuzată de președinte de fraudă ipotecară. Cook a respins vehement acuzațiile și l-a dat în judecată pe Trump. Dacă ar fi înlăturată, președintele ar putea obține controlul asupra unei majorități în boardul Fed.
Democrații au criticat faptul că Miran nu are de gând să renunțe definitiv la poziția din Consiliul Consilierilor Economici, ci doar să își ia concediu fără plată în cazul confirmării, cerându-i să demisioneze complet din acea funcție.













