Rusia blochează accesul petrolierelor străine în porturile sale de la Marea Neagră

Autori:

Accesul petrolierelor străine în principalele porturi maritime ale Rusiei de la Marea Neagră a fost suspendat temporar, în urma unui nou cadru legislativ impus la Moscova, potrivit unor surse din industria energetică citate de Reuters. Măsura paralizează livrările de petrol din Kazahstan – un export majoritar gestionat de Consorţiul Caspian Pipeline (CPC), unde sunt implicate și companii americane precum Chevron și ExxonMobil.

Pentru România, decizia vine cu implicații directe: Kazahstanul este principalul furnizor de țiței al țării, iar compania kazahă KazMunayGas controlează Rompetrol – operatorul celei mai mari rafinării din România, Petromidia.

Noua reglementare a fost introdusă printr-o lege promulgată luni de președintele rus Vladimir Putin. Conform acesteia, toate navele străine care doresc să intre în porturile rusești trebuie să obțină, pe lângă aprobarea autorităților portuare, și avizul Serviciului Federal de Securitate (FSB), urmașul KGB-ului. Decretul a intrat în vigoare imediat, blocând rapid accesul maritim străin în porturi-cheie precum Novorossiisk.

Restricția afectează inclusiv exporturile rusești de petrol din Novorossiisk și ar putea scoate din circulație peste 2% din fluxul global de țiței, potrivit unei estimări Reuters care utilizează date privind volumele de încărcare din zonă.

Acest blocaj vine la scurt timp după anunțarea unor noi sancțiuni economice europene împotriva Federației Ruse și riscă să pună în dificultate infrastructura logistică a consorțiului CPC – arteră vitală pentru exporturile kazahe. Conducta CPC transportă peste 80% din producția de petrol a Kazahstanului, direcționând-o către terminalul rusesc Iujnaia Ozereevka, de unde este încărcată pe tancuri petroliere pentru livrare internațională.

Pentru luna august, livrările de țiței CPC Blend din terminalul de la Marea Neagră fuseseră planificate la 1,66 milioane de barili pe zi (circa 6,5 milioane de tone), nivel apropiat de cel din iulie. În același timp, exporturile prin portul Novorossiisk urmau să ajungă la 2,2 milioane de tone.

Tensiunile de pe piețele petroliere regionale sunt agravate de o serie de alte incidente recente. O problemă de contaminare a generat întârzieri în livrările de petrol din Azerbaidjan prin conducta BTC către terminalul turcesc Ceyhan. În plus, infrastructura CPC a mai fost afectată anul acesta de un presupus atac cu drone asupra unei stații de pompare în februarie și de o limitare temporară a capacității de operare în terminalul de la Marea Neagră în aprilie, impusă de autoritățile ruse.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus