Autoritățile chineze au anunțat că producătorul american de semiconductori Qualcomm nu a informat la timp instituțiile de reglementare din China cu privire la preluarea companiei israeliene Autotalks, finalizată în luna iunie. Dezvăluirea a fost făcută de Administrația de Stat pentru Reglementarea Pieței (SAMR), citată de Reuters.
Această confirmare survine la doar câteva zile după ce Beijingul a deschis o anchetă antitrust împotriva gigantului american, pentru a verifica dacă tranzacția respectivă a încălcat legislația privind concurența. Autotalks este cunoscută pentru producția de cipuri destinate vehiculelor conectate.
Conform informațiilor publicate de SAMR, autoritățile chineze i-au comunicat încă din martie 2024 companiei Qualcomm că achiziția necesită o aprobare oficială înainte de a fi finalizată. Într-o primă etapă, Qualcomm ar fi anunțat că suspendă procesul, însă în iunie 2025 tranzacția a fost totuși dusă la capăt fără o notificare formală către Beijing, fapt recunoscut ulterior de companie, potrivit comunicatului oficial.
Ca urmare a acestor constatări, China a demarat o investigație antitrust care vizează modul în care a fost efectuată achiziția. Qualcomm nu a oferit deocamdată un punct de vedere public pe această temă.
Deși Autotalks are sediul în Israel, iar acordul s-a încheiat în afara granițelor Chinei, Qualcomm deține o prezență semnificativă pe piața chineză, unde comercializează o parte majoră din produsele sale. Din acest motiv, autoritățile consideră că achiziția ar putea influența competiția în sectorul semiconductoarelor și tehnologiilor pentru automobile inteligente din China.
În contextul tensiunilor comerciale tot mai mari dintre Statele Unite și China, acțiunile Qualcomm au scăzut vineri cu peste 5%, după ce președintele Donald Trump a amenințat cu noi tarife la importurile chineze și cu anularea unei întâlniri planificate cu președintele Xi inping.













