Profitul Lockheed Martin a scăut cu 80% în al doilea trimestru din 2025

Autori:

Lockheed Martin, cel mai mare contractor al industriei de apărare din Statele Unite, a raportat marți o scădere dramatică de 80% a profitului pentru al doilea trimestru din 2025. Rezultatul negativ a fost influențat decisiv de o pierdere înainte de taxe de 1,6 miliarde de dolari, asociată în principal unui proiect secret din divizia Aeronautics, potrivit agenției Reuters. Anunțul a provocat o scădere de peste 8% a valorii acțiunilor companiei.

Pe fondul acestor rezultate, Lockheed și-a revizuit în sens negativ estimarea profitului operațional pentru întregul an 2025, cu 1,5 miliarde de dolari – adică o reducere de 18% față de prognoza emisă în aprilie. Noua țintă este de 6,65 miliarde de dolari. Aceste cifre nu includ posibile efecte ale noilor politici comerciale tarifare, care au pus presiune asupra altor companii din domeniul apărării ce livrează echipamente către clienți internaționali.

Totuși, unii analiști spun că Lockheed ar putea fi mai puțin vulnerabilă în fața acestui risc, datorită structurii interne a lanțurilor sale de aprovizionare și a forței de muncă preponderent americane. „Compania e mai ferită decât alți jucători de impactul tarifelor”, a declarat Brian Mulberry, manager de portofoliu la Zacks Investment Management.

Programe externe și pierderi specifice

Din pierderea totală raportată, cea mai semnificativă parte – 950 milioane de dolari – este atribuită unui program clasificat din cadrul diviziei Aeronautics. În plus, compania a înregistrat o pierdere de 570 milioane de dolari în legătură cu contractul canadian pentru elicopterele navale CH-148 Cyclone, precum și o pierdere adițională de 95 milioane de dolari pentru programul de elicoptere multirol din Turcia (TUHP), afectat de sancțiunile SUA împotriva anumitor entități turce.

Lockheed, la fel ca alte companii din apărare, este prinsă în menghina contractelor pe termen lung, semnate la prețuri fixe, care nu reflectă explozia costurilor generate de inflație și problemele din lanțurile globale de aprovizionare. Acest context le obligă să absoarbă din buzunar propriu depășirile bugetare, fără posibilitatea ajustării tarifelor convenite anterior.

Dispută fiscală și actualizări în programul F-35

Conducerea companiei a confirmat că se află în litigiu cu autoritățile fiscale federale, care susțin că firma ar avea de plătit încă 4,6 miliarde de dolari. Lockheed ia în calcul deschiderea unui proces pentru a contesta legal această creanță.

În paralel, compania a oferit o actualizare privind programul F-35, confirmând finalizarea noilor componente hardware și lansarea unei versiuni de software îmbunătățite pentru întreaga flotă. Pentagonul a anunțat, la începutul lunii, că a recepționat ultimele 72 de aeronave F-35 aflate anterior în stoc.

Rezultate financiare detaliate pentru T2 2025:

Profit net: 342 milioane de dolari (1,46 dolari/acțiune), în scădere severă de la 1,64 miliarde dolari (6,85 dolari/acțiune) în perioada similară a anului trecut
Profit ajustat: 7,29 dolari/acțiune, peste așteptările analiștilor (media estimărilor fiind 6,44 dolari/acțiune)
Venituri totale: 18,16 miliarde dolari, sub estimarea Wall Street de 18,57 miliarde dolari

Acțiunile Lockheed Martin au înregistrat o reacție negativă imediată pe bursă, reflectând temerile investitorilor cu privire la riscurile legate de contractele internaționale, costurile în creștere și incertitudinile ce planează asupra profitabilității companiei în anii următori.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus