Mircea Abrudean, ales președinte al Senatului

Autori:
Sabin Brandiburu

Senatorul liberal Mircea Abrudean, susținut de coaliția de guvernare formată din PSD, PNL, UDMR și USR, a fost ales președinte al Senatului, obținând sprijinul majorității senatorilor. Grupul AUR l-a nominalizat pentru această funcție pe senatorul Mircia Chelaru, iar SOS România l-a propus pe senatorul Dumitru Manea.

În urma votului, Mircea Abrudean a fost desemnat președinte cu 89 de voturi pentru și 28 împotrivă. Contracandidatul AUR, Mircia Chelaru, a obținut 27 de voturi favorabile și 90 împotrivă, în timp ce Dumitru Manea, reprezentantul SOS România, a primit un singur vot pentru și 116 voturi împotrivă.

Conform regulamentului Senatului, alegerea președintelui se face prin vot secret, utilizând buletine pe care figurează numele tuturor candidaților desemnați de grupurile parlamentare, fiecare având dreptul să propună un singur candidat.

Este declarat ales candidatul care întrunește, din primul tur, voturile majorității senatorilor. În cazul în care niciun candidat nu reușește acest lucru, se organizează un al doilea tur de scrutin, în care participă primii doi clasați — fie ocupanții primului și celui de-al doilea loc, fie candidatul de pe primul loc și toți cei clasați pe locul doi cu același număr de voturi. Președinte devine cel care obține cele mai multe voturi în turul doi.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed