La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat un mecanism de finanțare pentru investiții, în valoare de 5,313 miliarde lei, pentru dezvoltarea capacităților de producție din România.
Este primul instrument din programul de relansare economică elaborat de Ministerul Finanțelor, aprobat prin OUG nr.8/2026, și vizează investiții în proiecte de producție în industria prelucrătoare, în sectoare economice care înregistrau un volum ridicat de importuri, cu scopul de a stimula producția internă, a dezvolta lanțuri valorice locale și de a crea noi locuri de muncă.
Astfel, prin acest mecanism, companiile pot primi sprijin pentru investiții inițiale de minimum 50 milioane lei. Banii pot fi folosiți pentru construcții, echipamente tehnologice și active necorporale noi.
Programul are un calendar multianual, conceput pentru a oferi predictibilitate investitorilor. Acordurile de finanțare vor putea fi emise în perioada 2026–2032, iar plățile vor fi efectuate în perioada 2027–2036. Ministerul Finanțelor va organiza anual sesiuni de depunere a cererilor, deschise timp de 30 de zile lucrătoare și anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte de lansare.
Conform Ministerului Finanțelor, un element de noutate al instrumentului îl reprezintă flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct și credit fiscal, în funcție de necesitățile de capital și de modelul de dezvoltare.
Criterii de eligibilitate și accesare
Finanțarea este condiționată de realizarea unei investiții inițiale cu cheltuieli eligibile de minimum 50 milioane lei. Schema este accesibilă atât companiilor cu istoric, cât și start-up-urilor, sub rezerva îndeplinirii unor cerințe financiare și operaționale stricte.
Pentru companiile aflate în activitate, accesul la fonduri este condiționat de deținerea unor capitaluri proprii pozitive și de înregistrarea unei rentabilități a cifrei de afaceri peste zero în unul din ultimele trei exerciții financiare.
În cazul întreprinderilor nou-înființate, este obligatoriu un capital social minim de 100.000 lei, fiind excluse entitățile ai căror acționari dețin sau au deținut în ultimii doi ani companii care au desfășurat activitatea pentru care se solicită sprijinul.
De asemenea, entitățile solicitante nu trebuie să fie în dificultate financiară, insolvență sau sub incidența unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Evaluarea proiectelor și prioritizarea investițiilor
Proiectele vor fi ierarhizate pe baza unui sistem de punctaj care urmărește maximizarea impactului economic, cu accent pe: reducerea importurilor, dezvoltarea lanțurilor valorice locale, creșterea gradului de automatizare și a capacităților de producție în sectoarele strategice, urmând a fi evaluate pe baza criteriilor de eligibilitate.







