Ministerul Dezvoltării impune criterii pentru sporurile funcționarilor implicați în proiecte finanțate din fonduri europene

Autori:

Ministerul Dezvoltării propune, printr-un proiect legislativ lansat marți în consultare publică, ca primele salariale acordate funcționarilor implicați în proiecte finanțate din fonduri europene să fie acordate în funcție de performanță și implicare reală. Conform inițiativei, cuantumul acestor sporuri ar putea varia între 5% și 50% din salariul de bază, în funcție de timpul dedicat lunar proiectului și valoarea acestuia, cu condiția demonstrării unui progres real, atestat printr-un raport trimestrial validat de ordonatorul de credite.

„Dorim să condiționăm recompensele salariale de rezultatele obținute, nu de apartenența la un sistem. Meritocrația trebuie să fie pilonul unei administrații eficiente. Cei care contribuie cu adevărat la absorbția fondurilor europene trebuie să fie recompensați corect”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectul legislativ vizează actualizarea regulamentului cadru care stabilește modul de acordare a majorărilor salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, dar și regimul posturilor temporare create pentru gestionarea proiectelor finanțate prin fonduri europene nerambursabile sau din PNRR.

Cum se calculează sporurile

Mărimea sporului va depinde de:

  • timpul lunar efectiv alocat activităților din proiect, și

  • valoarea proiectului în cauză,

cu condiția ca progresul implementării să fie demonstrat prin documente concrete (studii, cereri de plată, avize, execuții fizice sau recepții), în cuantum de minimum:

  • 5% în ceea ce privește avansul documentar;

  • 3% în ceea ce privește activitățile fizice sau livrările/recepțiile realizate.

De exemplu, dacă un angajat a lucrat sub 20 de ore pe lună pentru un proiect, va putea primi un spor de cel mult 10%, în funcție de valoarea totală a acestuia. La peste 80 de ore lucrate lunar, pentru proiecte cu o valoare mai mare de 20 de milioane de lei, sporul poate ajunge până la 50%.

Responsabilitate colectivă și verificări

Pentru a evita abuzurile sau raportările fictive, Curtea de Conturi va avea dreptul de a controla veridicitatea rapoartelor de progres. Dacă se constată că informațiile din documentele justificative nu corespund realității, întreaga echipă de proiect, dar și persoanele care au aprobat și ordonat plățile, vor răspunde în solidar pentru sumele încasate nejustificat.

Când se aplică măsurile

Dacă va fi aprobat, acest sistem de recompensare pe bază de performanță va intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Categorii
Esti membru CCIB
EastElectric
Flo Auto Lease
Tiab
Maguay
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
BRD
Electromontaj
Victoria Group Business Park
EuroFit
EuroCool