Mihai Ritivoiu: 16 comune din Timiș au sub 1.500 de locuitori

Autori:

În județul Timiș, 16 comune cu populație sub 1.500 de locuitori vor pierde funcția de viceprimar, ca parte a unei reforme administrative care urmărește eficientizarea structurilor locale și reducerea cheltuielilor, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu pentru AGERPRES, marți seară.

Potrivit acestuia, măsura vine în contextul unei reorganizări mai ample a administrației publice, având drept scop adaptarea instituțiilor locale la realitățile demografice. În localitățile foarte mici, aparatul administrativ este adesea supradimensionat în raport cu nevoile comunității, iar eliminarea postului de viceprimar în astfel de cazuri ar contribui la un management mai eficient al resurselor.

„Este o măsură integrată într-un proces mai larg de reformă, care urmărește nu doar reducerea posturilor administrative redundante, dar și revizuirea sistemului de sporuri din administrația publică. În localitățile cu sub 1.500 de locuitori, structura funcționarilor publici nu mai reflectă proporțional nevoile reale. Astfel, renunțarea la funcția de viceprimar este justificată atât din rațiuni economice, cât și de bun-simț administrativ”, a explicat Ritivoiu.

Datele recensământului din 2021 confirmă că în județul Timiș există 16 comune care intră sub pragul demografic vizat:

  • Balinț (1.489 locuitori)

  • Bara (299)

  • Bârna (1.473)

  • Beba Veche (1.328)

  • Bogda (448)

  • Brestovăț (675)

  • Criciova (1.493)

  • Curtea (1.228)

  • Ghizela (1.113)

  • Giera (1.131)

  • Livezile (1.374)

  • Nițchidorf (1.483)

  • Ohaba Lungă (904)

  • Pietroasa (1.012)

  • Secaș (320)

  • Valcani (1.225)

Comuna Foeni, cu exact 1.500 de locuitori, este singura care atinge limita de la care se menține funcția de viceprimar.

Prefectul a mai subliniat că implementarea acestor politici la nivel județean va respecta cadrul legal și va urmări eficiența, fără a afecta funcționarea administrației locale. „Există un potențial real de optimizare a cheltuielilor fără a compromite buna funcționare a autorităților locale”, a conchis Mihai Ritivoiu.

Categorii
Esti membru CCIB
EastElectric
Flo Auto Lease
Tiab
Maguay
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
BRD
Electromontaj
Victoria Group Business Park
EuroFit
EuroCool