Marea Britanie scapă de tarifele la exporturile auto în SUA

Autori:

Un nou acord comercial între Regatul Unit și Statele Unite a intrat în vigoare începând de luni, 30 iunie, marcând o etapă importantă pentru exporturile britanice de automobile către piața americană, care beneficiază acum de un tratament tarifar avantajos. Cu toate acestea, în privința livrărilor de metale, persistă incertitudini, relatează CNBC.

Acordul, parafat în luna mai, plasează Marea Britanie în postura de prima națiune care a încheiat un astfel de parteneriat cu Washingtonul după introducerea de către președintele Donald Trump a așa-numitelor tarife de reciprocitate. Noul regim a intrat în aplicare la data de 30 iunie.

Documentul prevede un impozit vamal de 10% pentru bunurile britanice livrate în SUA, inclusiv pentru primele 100.000 de mașini vândute anual. Orice cantitate care depășește acest plafon va fi taxată suplimentar, cu o cotă de 25%.

Conform statisticilor furnizate de Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT), anul trecut Regatul Unit a exportat circa 102.000 de autoturisme către Statele Unite. Directorul general al SMMT, Mike Hawes, a calificat noul cadru drept „o gură de aer pentru industria auto britanică”, remarcând că eliminarea suprataxelor a venit într-un moment crucial pentru companiile de profil.

Deși Marea Britanie înregistrează un deficit în balanța comercială cu SUA, autoturismele reprezintă în continuare principalul produs exportat peste Atlantic, cu o pondere de 27,4% din totalul livrărilor de mașini în 2024.

Noul sistem de impozitare, cuprins între 10 și 25%, este semnificativ mai avantajos comparativ cu tariful standard de 50% aplicat altor națiuni partenere ale Statelor Unite.

Oţelul, sub semnul întrebării

Dacă în cazul industriei aerospațiale britanice tarifele au fost eliminate, pentru exporturile de oțel și aluminiu situația rămâne incertă. În prezent, Marea Britanie beneficiază de o cotă vamală preferențială de 25%, semnificativ mai mică decât taxa generală de 50%, însă oficialii celor două guverne continuă negocierile pentru o posibilă eliminare totală a taxării.

SUA reprezintă a patra destinație ca volum pentru exporturile britanice de fontă și oțel. Luni, autoritățile de la Londra au reafirmat angajamentul de a continua discuțiile cu Washingtonul în vederea obținerii unei liberalizări complete pentru aceste produse strategice.

Totuși, eforturile sunt îngreunate de o reglementare americană strictă – cunoscută sub denumirea de ”melt and pour” – care impune ca oțelul să fie topit și turnat exclusiv în țara exportatoare pentru a beneficia de tratament preferențial. Această regulă exclude de la scutiri uzine precum Tata Steel din Țara Galilor, unde materia primă provine adesea din India sau Olanda.

„Tata Steel nu își va modifica rețeaua de aprovizionare internațională, deci soluția pentru Regatul Unit ar putea fi extinderea negocierilor la întreaga industrie metalurgică”, a explicat analistul Jon Carruthers-Green de la MEPS International.

După impunerea tarifelor de către administrația Trump, prețurile interne ale oțelului în SUA au urcat brusc și au rămas la niveluri ridicate, în timp ce Europa și Asia continuă să se confrunte cu un exces de producție și scăderi accentuate de preț, ceea ce a slăbit semnificativ competitivitatea industriei europene de profil.

Premierul britanic Keir Starmer a descris acordul drept „un moment istoric”, afirmând că înțelegerea protejează locuri de muncă și sectoare cheie ale economiei naționale.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed