Ionuţ Moşteanu a depus, astăzi, jurământul la preluarea mandatului de ministru al Apărării Naționale, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la sediul MApN.
”Vin cu respect pentru Armata României, cu loialitate față de soldații care servesc această țară și cu hotărârea de a contribui la o armată adaptată vremurilor în care trăim – modernă, puternică și respectată .
Vin să fiu un partener corect și curajos al profesioniștilor din minister – să facem ordine în birocrație, să atragem bani europeni, să investim în oameni și în procesul de înzestrare modernă a Armatei Române. România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri, echipată și pregătită pentru vremurile complicate în care trăim.
Voi colabora strâns cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, pentru că avem aceeași viziune: o Românie sigură, demnă și respectată în NATO” a scris Moșteanu pe pagina sa de Facebook, după preluarea mandatului.
Guvernul Bolojan a fost învestit, luni, în urma votului în Parlament, care a avut un rezultate de 301 voturi „pentru” şi 9 voturi „împotrivă”. Parlamentarii din partea AUR au refuzat să participe la ședința de învestire și au părăsit sala, în semn de protest.













