Dosarul cu șină devine istorie!

Autori:

La începutul lunii iulie au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 9/2023, așa numita Lege a dosarului cu șină, informează Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Potrivit noilor reglementări, toate instituțiile publice de la nivel central și local, precum și persoanele juridice de drept privat care prestează servicii publice sunt obligate să accepte copia cărții de identitate transmisă prin e-mail. De asemenea, cererile sau formularele pot fi depuse cu semnătură electronica.

Totodată, dispar și copiile în format fizic, documentele solicitate urmând a fi transmise online, iar dacă nu există această posibilitate, instituțiile publice au obligația să asigure, în mod gratuit, foto-copierea acestora. Copia legalizată devine și ea istorie, conformitatea cu originalul fiind certificată de funcționarul competent.

În plus, instituțiile publice care solicită plata de taxe aferente serviciilor publice furnizate trebuie să ofere metode alternative de plată, și anume plata cu cardul sau prin alte sisteme digitale. (C.Ș.)

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
Cancom
INCAS
AutoErebus
Black Cab