Diana Buzoianu: ”Programul Rabla va fi aprobat joi”

Autori:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că joi Guvernul va adopta programul Rabla, după ce în ultimele zile au avut loc discuții intense pentru urgentarea proiectului.

Invitată miercuri seară la Antena 3, Buzoianu a declarat că soluția pentru continuarea programului a fost găsită în urma consultărilor cu premierul Ilie Bolojan și alți membri ai Executivului, fiind alocat un buget de 200 de milioane de lei.

„Am reușit să menținem cuantumul voucherelor pentru mașinile cu motor clasic, hibrid și plug-in hybrid. Singura modificare privește automobilele electrice, unde valoarea tichetului a scăzut de la 37.000 de lei. Era unul dintre cele mai mari din Europa, peste 7.000 de euro, ceea ce nu mai era sustenabil. Important este că programul continuă”, a subliniat ministrul.

Ea a explicat că proiectul de hotărâre va fi inclus joi pe agenda Guvernului, iar după aprobare ghidul de finanțare va putea fi publicat imediat. „Nu este nevoie de vot în Parlament. Vineri lansăm ghidul. Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Secretariatul General al Guvernului au colaborat pentru a face posibilă o ședință pregătitoare special dedicată acestui subiect. Odată adoptată hotărârea, documentul intră rapid în Monitorul Oficial, iar Administrația Fondului pentru Mediu va putea deschide programul”, a explicat Buzoianu.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed
BRD
Electromontaj