Gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca a făcut public, luni, un plan ambițios de extindere a prezenței sale în Statele Unite, cu o investiție totală estimată la 50 de miliarde de dolari până la finalul deceniului. Inițiativa vine în contextul accentuării politicilor comerciale americane care încurajează repatrierea lanțurilor de aprovizionare din industria farmaceutică, potrivit CNBC.
Investiția va avea ca element central construirea unei noi facilități de producție în statul Virginia, proiect evaluat la câteva miliarde de dolari. Această fabrică va produce terapii inovatoare pentru controlul greutății și tratarea bolilor metabolice – inclusiv un medicament anti-obezitate oral bazat pe clasa GLP-1.
Potrivit companiei, acesta va fi cel mai mare proiect de producție pe care AstraZeneca l-a realizat vreodată. Noua unitate va integra tehnologii avansate, precum inteligența artificială, procese automatizate și analize predictive, pentru a optimiza operațiunile și eficiența lanțului de producție.
Totodată, fondurile vor alimenta extinderea capacităților de cercetare și dezvoltare în domeniul terapiilor celulare în mai multe state americane – printre care Maryland, Massachusetts, California, Indiana și Texas. Compania estimează că aceste investiții vor genera zeci de mii de noi locuri de muncă în SUA.
Directorul general al AstraZeneca, Pascal Soriot, a afirmat că această investiție reflectă încrederea în „ecosistemul de inovație biofarmaceutică al Americii” și susține obiectivul grupului de a atinge venituri anuale de 80 de miliarde de dolari până în 2030 – din care aproximativ jumătate sunt preconizate să provină de pe piața americană.
Cunoscută la nivel mondial pentru dezvoltarea unuia dintre vaccinurile anti-COVID-19 în timpul pandemiei, AstraZeneca își reorientează de câțiva ani strategia de creștere către Statele Unite. În 2024, piața americană a generat deja peste 40% din veniturile totale ale companiei.
După alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2024, AstraZeneca anunțase deja o investiție separată de 3,5 miliarde de dolari în SUA. Între timp, publicația The Times a relatat că firma ar lua în considerare mutarea listării sale bursiere din Londra pe o piață din SUA – o mișcare care ar zgudui profund peisajul financiar britanic. Compania nu a oferit comentarii pe marginea acestui subiect.
Tendință generală: industria farmaceutică globală își mută investițiile în America
Anunțul AstraZeneca vine pe fondul unei dinamici accelerate în industria globală de profil, în care jucători majori – precum Novartis, Sanofi, Roche, Eli Lilly sau Johnson & Johnson – își intensifică investițiile pe teritoriul american, răspunzând apelurilor administrației Trump de a reloca producția farmaceutică în interiorul granițelor SUA.
Industria urmărește cu interes concluziile unei anchete derulate în baza Secțiunii 232 privind tarifele aplicate produselor farmaceutice – un raport care urmează a fi publicat până la sfârșitul lunii. În paralel, autoritățile lucrează la un mecanism de aliniere a prețurilor medicamentelor americane la cele practicate pe piețele internaționale.
Președintele Trump a indicat recent că sectorul ar putea fi vizat de tarife vamale de până la 200%, cu o perioadă de tranziție de doar 12 până la 18 luni pentru relocalizarea capacităților de producție. Lideri ai industriei au exprimat rezerve față de această fereastră scurtă.
„Mutarea completă a producției farmaceutice durează, în mod obișnuit, între trei și patru ani. Ne mobilizăm pentru a accelera procesul, dar efortul este uriaș”, a declarat săptămâna trecută Vas Narasimhan, directorul executiv al companiei Novartis.











