ANPC a sancționat o companie care se ocupă de îmbutelierea apei plate

Autori:
Sabin Brandiburu

Apa îmbuteliată de o firmă din Ilfov, contaminată cu bacterii coliforme și germeni. ANPC a suspendat activitatea și a aplicat amenzi.

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit nereguli grave la o firmă din Popești-Leordeni, județul Ilfov, specializată în îmbutelierea apei plate în bidoane de 19 litri. În urma analizelor de laborator, s-a constatat că apa extrasă din pânza freatică, utilizată în procesul de îmbuteliere, este infestată cu bacterii coliforme și alți germeni.

Potrivit unui comunicat al ANPC, probele recoltate atât din sursa de apă potabilă, cât și din apa îmbuteliată, au arătat prezența microorganismelor care indică probleme majore de igienă și un risc potențial pentru sănătatea consumatorilor.

„Bacteriile coliforme reprezintă un indicator al contaminării fecale și al igienei precare a sursei de apă. Apa potabilă trebuie să fie complet lipsită de astfel de bacterii. De asemenea, prezența germenilor peste limitele admise reflectă o calitate microbiologică scăzută a apei și poate indica o contaminare periculoasă”, au precizat reprezentanții ANPC.

În urma controlului efectuat la operatorul economic Master Optim Construction SRL, comisarii CJPC Ilfov au retras de pe piață loturile de apă îmbuteliată și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei. Totodată, măsura de suspendare temporară a activității firmei se menține până la prezentarea unui nou buletin de analiză care să confirme că apa respectă standardele de potabilitate.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus