Vânzările de vehicule electrice stagnează în SUA și Europa

image_pdfimage_print

Cererea și vânzările de vehicule electrice (VE) au înregistrat o încetinire atât în SUA, cât și în Europa, pe fondul ratelor ridicate ale dobânzilor, infrastructurii de încărcare inadecvate și a incertitudinii pe plan economic. Potrivit celui mai recent studiu EY Mobility Lens Forecaster – instrument de prognoză bazat pe inteligență artificială (AI) care oferă o perspectivă pentru volumele de înmatriculări de vehicule ușoare până în 2050, tendința se va păstra pe termen scurt, în timp ce China va înregistra o creștere constantă. Astfel, în acestă țară se așteaptă ca vehiculele electrice cu baterii (BEV) să reprezinte peste 50% din totalul vânzărilor până în 2030, cu doi ani mai repede decât sugerau previziunile anterioare.

Conform sursei citate, în ciuda încetinirii actuale a vânzărilor de vehicule electrice în SUA și Europa, previziunile pe termen lung rămân neschimbate, așteptându-se ca BEV-urile să reprezinte 50% din vânzări până în 2030 în Europa și până în 2033 în SUA. Previziunile arată că producătorii chinezi de automobile ar urma să se confrunte cu o înăsprire a politicilor comerciale din partea UE și a SUA, care vor impune sancțiuni mai stricte asupra importurilor de vehicule electrice, ceea ce ar duce la o scădere a exporturilor. În acest scenariu, producătorii chinezi de vehicule electrice vor fi nevoiți să facă față unor bariere tarifare ridicate și vor trebui să își reevalueze și să își adapteze strategiile de expansiune a producției de vehiculele electrice.

În pofida întârzierii obiectivelor guvernamentale și a incertitudinii privind politicile în materie de VE după viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, previziunile optimiste pentru SUA prevăd că mai multe VE produse la nivel local vor impulsiona vânzările, care vor fi susținute de restricțiile la importul de produse fabricate în afara SUA.

„În privința pieței locale, surse recente indică faptul că sectorul vehiculelor electrice din România a înregistrat o creștere semnificativă în 2023 și continuă să se dezvolte în 2024, alimentat de stimulente guvernamentale, precum programul Rabla Plus și o rețea de încărcare care se extinde rapid, cu peste 1.000 de locații. Investiții importante din partea companiilor, precum OMV Petrom și Enel X îmbunătățesc această infrastructură. Avansurile tehnologice au împins autonomia vehiculelor electrice la 250-600 km, făcându-le tot mai competitive ca preț în comparație cu mașinile tradiționale”, spune Stela Andrei, Partener, People Advisory Services, lider al sectorului Auto, producție avansată și mobilitate, EY România.

C. ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro

Articole din aceeași categorie

Articole din aceeași ediție

keyboard_arrow_up