Piețele asiatice au înregistrat vineri scăderi semnificative, în special în sectorul financiar, după ce acțiunile băncilor regionale americane au fost puternic afectate de îngrijorările tot mai mari legate de riscuri și de calitatea portofoliilor de credite.
Conform Reuters, temerile investitorilor au fost reaprinse de expunerea unor instituții bancare la două falimente recente din industria auto din SUA, un semnal că standardele de creditare ar putea fi din nou sub presiune, la mai bine de doi ani după prăbușirea Silicon Valley Bank. La acel moment, creșterea rapidă a dobânzilor a generat pierderi importante în portofoliile băncilor.
Cele mai mari scăderi de vineri s-au înregistrat pe Bursa din Tokyo, unde acțiunile băncilor și ale companiilor de asigurări au pierdut aproape 3%. Printre cele mai afectate instituții s-au numărat Tokio Marine, Mizuho Financial Group și Mitsubishi UFJ Financial Group.
Declinul din Asia a urmat unei zile dificile pe piețele americane, unde indicele băncilor regionale (KRX) a coborât cu 6%, după ce două bănci mai mici au raportat probleme distincte.
Zions Bancorporation a anunțat o pierdere de 50 de milioane de dolari din două împrumuturi comerciale acordate prin filiala sa din California, în timp ce Western Alliance a dezvăluit inițierea unui proces pentru presupusa fraudă împotriva Cantor Group V, LLC.
Analiștii apreciază că aceste incidente nu pun în pericol stabilitatea sistemului bancar, dar pot submina încrederea investitorilor pe termen scurt.
„Deși semnificative, aceste pierderi nu sunt suficient de mari pentru a amenința stabilitatea sistemului financiar în ansamblu”, a declarat Kyle Rodda, analist financiar senior la Capital.com.
Scăderile din Asia se produc într-un context global deja tensionat, în care investitorii continuă să evalueze efectele dobânzilor ridicate și ale riscurilor de credit asupra economiilor majore.















