Cipuri proprii pentru AI: strategia Microsoft pe termen lung

Autori:
Nadjet Ranete

Microsoft pregătește o schimbare de strategie în zona infrastructurii de inteligență artificială: compania vrea să-și construiască viitorul mai degrabă pe tehnologii hardware dezvoltate intern decât pe plăcile grafice produse de Nvidia sau AMD. Declarația a fost făcută de Kevin Scott, directorul tehnologic al companiei, în cadrul conferinței Italian Tech Week, potrivit CNBC și Cryptopolitan.

Deși în prezent centrele de date ale Microsoft rulează în mare parte pe GPU-uri externe, americanii lucrează deja la o linie proprie de cipuri. Primele rezultate au apărut anul trecut, sub forma acceleratorului Azure Maia AI și a procesorului Cobalt, iar compania pregătește generații noi de hardware. Printre inovații se numără și sisteme de răcire pe bază de microfluide, concepute pentru a gestiona consumul uriaș de energie și temperaturile ridicate generate de aplicațiile AI.

Scott a subliniat că, în timp, aceste cipuri nu vor fi doar o opțiune alternativă, ci vor deveni coloana vertebrală a centrelor Microsoft. Obiectivul este să existe un control mai mare asupra întregului ecosistem – de la proiectarea rețelei și până la soluțiile de răcire – astfel încât puterea de calcul să fie calibrată exact pe cerințele algoritmilor de inteligență artificială.

Planul nu este izolat. Atât Google, cât și Amazon investesc în cipuri proprietare, urmărind același obiectiv: reducerea costurilor și independență față de furnizorii care domină în prezent piața. În plus, o abordare proprie le permite giganților cloud să răspundă mai rapid unei cereri care explodează.

De fapt, după cum a recunoscut și Scott, există o „criză de putere de calcul”: cererea pentru resurse AI depășește constant așteptările, chiar și după extinderi masive de infrastructură. Această presiune explică de ce Microsoft și rivalii săi nu se mai mulțumesc să cumpere hardware gata făcut, ci investesc miliarde pentru a-și construi singuri fundația tehnologică.

 

Categorii
Esti membru CCIB
EastElectric
Flo Auto Lease
Tiab
Maguay
Trotty
INCAS
Victoria Business Park
BRD
Electromontaj
IcapCrif