Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului Rabla Auto 2025 va fi lansată în septembrie. Programul este considerat unul dintre cele mai aşteptate instrumente de înnoire a parcului auto naţional şi de stimulare a mobilităţii prietenoase cu mediul.
Înaintea deschiderii înscrierilor pentru beneficiari, AFM va lansa sesiunea destinată dealerilor autorizaţi, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie dat startul şi pentru persoanele fizice.
Instituţia a amintit că, odată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 41/2025, a fost publicat în consultare publică noul Ghid de finanţare al programului, document disponibil pe site-ul Ministerului Mediului. Acesta prevede ajustări ale valorii ecotichetului.
Conform proiectului, sprijinul financiar va fi de:
- 18.500 lei pentru achiziţia unui autovehicul 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
-
15.000 lei pentru un autovehicul plug-in hibrid ori o motocicletă electrică;
-
12.000 lei pentru un autovehicul hibrid;
-
10.000 lei pentru un autovehicul cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau pentru o motocicletă.
„Programul Rabla este aşteptat atât de cei care doresc maşini mai puţin poluante, cât şi de industria auto, care are nevoie de sprijin. Reducerea valorii voucherului pentru maşinile electrice la 18.500 lei ţine cont de situaţia economică actuală şi ne permite să sprijinim un număr mai mare de beneficiari, în limita bugetului de 200 de milioane de lei”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.
El a precizat că noul Ghid a fost elaborat şi în urma consultărilor cu industria auto, pentru a îmbina obiectivele de mediu cu nevoile pieţei.
Documentul rămâne în dezbatere publică până la 5 septembrie, perioadă în care persoanele interesate pot transmite propuneri şi observaţii.















