Daniel David: ”Voi susţine o pregătire didactică universitară adecvată”

Autori:

Daniel David, ministrul Educației, a anunțat miercuri că a primit mai multe propuneri în urma lansării în consultare publică a materialului privind masteratul didactic. El afirmă că susține o formare universitară în domeniul didactic aliniată la standardele europene, dar care să nu se suprapună peste masterul de specialitate.

Într-un comunicat de presă, ministrul a precizat că, deși prioritatea sa imediată rămâne gestionarea situației fiscal-bugetare din educație, a acordat o atenție deosebită reacțiilor venite din sistem: „Chiar dacă este vorba doar despre propuneri lansate de o comisie alcătuită din specialiști ai marilor universități, pentru consultare publică, semnalele primite de la colegi mi-au atras atenția.”

David a subliniat că materialul aflat în dezbatere nu reprezintă o decizie finală și că actuala formulă este conformă cu legislația în vigoare. „Ceea ce pot garanta, ca ministru, este că voi susține o formare didactică universitară de calitate, compatibilă cu bunele practici europene, care nu va intra în conflict cu pregătirea avansată de specialitate, ci, dimpotrivă, le va permite celor două direcții să se completeze”, a transmis el.

Ministrul a încurajat transmiterea de propuneri argumentate în termenul legal stabilit, lăsând deschisă inclusiv posibilitatea unor ajustări legislative, dacă va fi necesar. „Avem timp să construim temeinic, instituțional și fără grabă”, a concluzionat Daniel David.

Categorii
Esti membru CCIB
EastElectric
Flo Auto Lease
Tiab
Maguay
Trotty
INCAS
Victoria Business Park
BRD
Electromontaj
IcapCrif
Rafinor
Wirquin
Ab Tehnic Profesional