Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat marți, 8 iulie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliul miniștrilor economiei și finanțelor din statele membre UE (ECOFIN), în cadrul căreia a prezentat pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
Cu acest prilej, Comisia Europeană a adoptat un set de recomandări pentru România. Potrivit acestora, rata de creștere nominală a cheltuielilor nete ar trebui să nu depășească valorile maxime de 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 și 4,0% în 2030.De asemenea, țara noastră ar trebui să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030, iar până la 15 octombrie a.c. trebuie să întreprindă acțiuni eficace și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv.
Conform Ministerului Finanțelor, ulterior, România ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări cel puțin o dată la șase luni, în primăvară în contextul raportului său anual privind progresele înregistrate și în toamnă până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.
„Corecția deficitului este o prioritate, iar recentul pachet fiscal asumat de Guvern oferă baza necesară pentru o ajustare credibilă, discutată în detaliu cu reprezentanții Comisiei Europene. Obiectivul nostru este evitarea riscurilor majore legate de suspendarea fondurilor europene și degradarea ratingului de țară, ceea ce ar afecta un acces favorabil la piețele financiare internaționale”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul finanțelor.
În opinia vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie și productivitate, pachetul prezentat de ministrul român al finanțelor „este un pas important și pozitiv către respectarea noii recomandări privind deficitul excesiv, cu rezerva ca toate măsurile să fie rapid și în întregime adoptate și implementate.” Comisia Europeană va realiza o evaluare completă a impactului pachetului de măsuri în toamna acestui an.
Potrivit lui Alexandru Nazare, măsurile adoptate, care vizează atât partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli, vor fi urmate de reforme suplimentare, astfel încât consolidarea fiscală să nu compromită potențialul de creștere al economiei românești.












