290 milioane de lei sprijin pentru mediul de afaceri din fonduri elvețiene, prin programul SME Eco-Tech

Autori:

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat procedura de implementare a Programului pentru Consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare – SME Eco-Tech.

Bugetul acestui program este de 288,8 milioane lei, din care 70% reprezintă contribuția elvețiană (202,2 milioane lei) și 30%, contribuția MEDAT de la bugetul de stat (86,6 milioane lei). Programul urmează a fi lansat în a doua jumătate a anului 2025, după ce, conform prevederilor acordului de implementare, MEDAT va pregăti infrastructura IT necesară și va încheia parteneriatul cu instituțiile de credit interesate.

SME Eco-Tech va fi gestionat de către MEDAT, în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu instituțiile de credit selectate, până la 31 mai 2029. Programul se va implementa în baza unei scheme de ajutor de minimis, care vizează acordarea de sprijin financiar întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii care desfășoară activități de producție (secțiunea C din nomenclatorul activităților economice), cu excepția celor excluse de la finanțare de reglementările naționale și europene în vigoare.

Sprijinul financiar oferit IMM-urilor în cadrul acestui Program constă într-un grant la un nivel de maximum 40%, dar nu mai mult de 50.000 CHF (echivalent în lei) din cheltuielile eligibile aferente unui proiect de investiții în echipamente / tehnologii / soluții / sisteme/ specifice economisirii de energie, care utilizează sau generează energie regenerabilă, în echipamente de colectare, reciclare, reutilizare, precum și în alte echipamente tehnologice convenționale.

Minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente proiectului de investiții, dar nu mai puțin de 75.000 CHF (echivalent în lei), vor fi asigurate de beneficiari prin intermediul unui credit bancar obținut de la instituțiile de credit partenere, în condiții avantajoase de piață și prin intermediul programului.

Categorii
EastElectric
Tiab
Maguay
Flo Auto Lease
Hofigal
Iridex Group
Trotty
INCAS
AutoErebus
Victoria Business Park
Ayurmed