Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) și Ministerul Energiei organizează în perioada 11 – 13 septembrie 2023 cea de-a doua ediție a Simpozionului Român al Energiei (SIREN). În zilele de 11 și 12 septembrie, lucrările se vor desfășura la Hotel Crowne Plaza București, iar sesiunile de comunicări vor avea loc în ziua de 13 septembrie, exclusiv online, pe platforma Zoom.
Context
SIREN 2023 va avea loc într-o perioadă de mare frământare pentru sector. Organizatorii subliniază că domeniul se află într-un proces de tranziție, pornit în urmă cu aproape 10 ani, care ridică nenumărate dificultăți de implementare. În plus, convulsiile declanșate începând cu toamna lui 2021 fac cu atât mai necesară antrenarea unor dezbateri care să conducă la identificarea unor soluții coerente și eficiente.
Ce se va întâmpla la SIREN?
Timp de trei zile, specialiști de top vor aborda problemele complexe ale sectorului energetic. Principalele teme vizează: strategii și politici pentru tranziția în energie; programe investiționale; tehnologii noi și politici comerciale, piață și consumatori.
Totodată, programul SIREN include și o sesiune de comunicări științifice cu secțiuni specializate pe următoarele teme: tranziția sectorului în era digitală; noi tehnologii: stocare, hidrogen, eficiență energetică, calitate energie; resursele primare de energie utilizate în România: petrol, gaz, carbune, nuclear; piața de energie: liberalizare, integrare în piața unică, influența conectării SRE, centrarea pe consumator.
Condiții de participare la sesiunea de comunicări științifice
Pentru cei interesați să participe cu lucrări la sesiunea de comunicări științifice, organizatorii precizează că acestea vor fi transmise în limba engleză și trebuie să conțină: titlu, rezumat și cuvinte-cheie atât în limba română, cât și în limba engleză. De asemenea, autorul trebuie să menționeze: organizația din care fac parte, poziția pe care o ocupă în cadrul organizației și o adresă de e-mail de contact. Totodată, lucrările se vor transmite in extenso și vor respecta regulile de redactare conform template-ul disponibil pe site-ul www.cnr-cme.ro. În plus, trebuie să fie însoțite de Formularul de înscriere a lucrării (disponibil pe www.cnr-cme.ro) completat și semnat de autor.
Termen limită înregistrare autori și lucrări: 15 mai 2023, la adresa de email: articolesiren@cnr-cme.ro.
Informații suplimentare:
tel: 0372 821 475; 0372 821 476;
e-mail: articolesiren@cnr-cme.ro, secretariat@cnr-cme.ro
C. ȘERBĂNESCU
cristina.serbanescu@ccib.ro












